Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, prin creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenirea, depistarea precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, pentru 75010 persoane aparținând grupurilor vulnerabile, inclusiv derularea de activități de sprijin și asistență, inclusiv subvenții, pentru 15003 persoane din grupurile vulnerabile, completate de activități de informare, educare și conștientizare a grupului țintă, precum și prin organizarea de programe de formare pentru 560 de persoane în vederea asigurării unui nivel de competențe îmbunătățit al profesioniștilor implicați în prevenirea, depistarea precoce (screening), diagnosticul și tratamentul precoce al tuberculozei și tuberculozei latente.
Asigurarea unui standard unitar de realizare a screeningului la nivel național și consolidarea controlului tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente în România prin elaborarea unei metodologii unice, aplicabile la nivel național, de screening al populației prin metode medicale, având ca rol principal depistarea bolii încă din stadiile incipiente ale instalării.
Îmbunătățirea stării de sănătate a populației prin derularea unui program complex de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament pentru TB, inclusiv TB latentă pentru 75010 de persoane identificate în cadrul proiectului, provenind în special din grupuri vulnerabile și optimizarea diagnosticării și tratamentului pentru 15003 persoane identificate direct sau prin referire pasivă, prin asigurarea de servicii și mijloace de suport care să crească aderență la tratament, inclusiv subvenții în bani, peer-to-peer suport, consiliere psihologică, asistență socială, prin reevaluarea periodică a pacienților și elaborarea de rapoarte, studii și propuneri de politici publice pe baza datelor obținute în urma screeningului, în conformitate cu Strategia Națională de Control al Tuberculozei 2015-2020.
Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, având ca prioritate creșterea accesului la servicii durabile și de înaltă calitate, prin utilizarea de metode și instrumente de inovare socială în cadrul sesiunilor de formare, diseminarea către cel puțin 560 de profesioniști din sectorul socio-medical a noțiunilor și principiilor aferente nediscriminării și egalității de șanse ca parte a programelor de formare și manualelor de practică, concretizate în capitole distincte și exemple de bune practici, precum și prin realizarea unui program de screening la nivel național, nediscriminatoriu și adaptat grupului țintă pentru 75010 persoane, în cadrul căruia vor fi utilizate metode și instrumente de inovare socială și vor fi promovate.
Îmbunătățirea nivelului de cunoștințe teoretice și practice prin activități de sprijinire a creșterii capacității tehnice a personalului implicat în prevenirea, depistarea precoce (screening), diagnosticul și tratamentul precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente prin intermediul furnizării de programe de formare specifică pentru 560 de persoane (asistenți sociali, asistenți medicali comunitari, asistenți medicali, mediatori sanitari) sub formă de cursuri de educație medicală continuă, teoretice și practice, acreditate, asigurarea unui nivel înalt de calitate al formării prin elaborarea unui curriculum de formare acreditat pe baza metodologiei realizate la nivel național și consolidarea și abordarea integrată, de înalt nivel calitativ, a metodelor de lucru și creșterea gradului de implicare a specialiștilor români în inițiativele europene de schimb de informații prin participarea a 60 de persoane din grupul țintă la activități de schimb de bune practici și schimburi de experiență în state membre ale Uniunii Europene, concretizate în cursuri, conferințe și/sau workshopuri, în domeniul screeningului TB.
Conștientizarea și promovarea necesității depistării precoce, diagnosticării și tratamentului cazurilor de tuberculoză, inclusiv tuberculoză latentă prin derularea de activități de informare, educare și conștientizare specifice, destinate grupurilor țintă și publicului larg, la nivel de individ, grup și comunitate, având în vedere că accesul la servicii depinde de adresabilitatea populației și de gradul de conștientizare al propriilor nevoi legate de sănătate și drepturile la serviciile de sănătate.
Furnizarea serviciilor de sănătate esențiale orientate către prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente pentru un număr de 75010 persoane se realizează prin alocarea a 80,32% din bugetul total al proiectului, astfel desfășurându-se activități de care persoane aparținând grupurilor vulnerabile beneficiază în mod direct, și incluzând o serie de cheltuieli care aferente unor achiziții de echipamente și mijloace ce contribuie la sustenabilitatea proiectului, fiind utilizabile pentru grurpuri țintă similare după finalizarea proiectului.
Proiectul urmărește formarea personalului medical implicat în diagnosticul și controlul TB/TBL, cu scopul actualizării cunoștințelor acestora în acord cu recomandările internaționale de diagnostic și tratament al TB, MDR-TB si XDR-TB. Programul de formare va conține elemente care să faciliteze lucrul în echipă, cu atât mai mult cu cât domeniul presupune o abordare integrată, cu participarea mai multor specialități socio-medicale.
Vezi detalii aiciPrin activitățile și obiectivele proiectului se asigură accesul persoanelor din grupul țintă la metode rapide de diagnostic, se îmbunătățește rata de diagnostic a cazurilor de tuberculoză sensibilă, se încurajează tratamentul medical și de suport al cazurilor de tuberculoză, sprijinul financiar al persoanelor sărace, precum și îmbunătățirea capacității sistemului sanitar de control al tuberculozei.
Înscrie-te acumBucurești, 6 Decembrie 2023 41 de județe, aproape 100.000 de persoane evaluate Cel mai amplu proiect de depistare precoce – screening, diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente -comunicat de presă- Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta sub coordonarea Ministerului Sănătății a finalizat implementarea celui mai mare program de screening activ al tuberculozei […]
Citește în continuareDepistarea activă a tuberculozei cu ajutorul carevanei mobile Screening TB începe de marți, 2 mai în județul Timiș Activitatea face parte din cel mai mare proiect de screening din România derulat la nivel național prin fonduri europe cu cofinațare de la Ministerul Sănătății – Screening TB Proiectul vizeză 10 comune din județul Timiș unde au […]
Citește în continuare