Importanța vaccinării BCG în prevenirea Tuberculozei în tările cu incidență crescută, cazul României

Autor: dr. Mădălina Burecu, medic primar pneumolog, expert Screenig TB.

În 1993, OMS a recunoscut tuberculoza (TB) ca o urgență globală de sănătate publică; 25 de ani mai târziu însă, TB rămâne în continuare o problemă majoră. În 2017 peste 10 milioane de persoane s-au îmbolnăvit de tuberculoză, 1,6 milioane au murit, iar 1 milion de copii au dezoltat boala. Aproximativ un sfert din populația lumii este în prezent infectată cu Mycobacterium tuberculosis. Pentru a preveni agravarea endemiei de TB, OMS a revizuit în anul 2018 ghidul  de vaccinare BCG pentru populațiile cu risc crescut.

Impreună cu tratamentul tuberculozei latente și cel al bolii active, vaccinarea BCG poate reduce semnificativ incidența tuberculozei.

Până se va dezolta un nou vaccine, BCG (bacilul Calmette-Guerin) rămâne singurul vaccin eficient anti TB. Eficacitatea vaccinului BCG, inclusiv cost-eficiența sa au fost subiectele diverselor studii, nici unul dintre acestea nu a urmărit însă un efect preventiv asupra tuberculozei rezistente la medicamente sau asupra scurtării tratamentului sau a efectelor sale adverse. De asemenea, vaccinarea BCG se dovedește încă o dată importanța, având în vedere lipsa altor strategii de lupta anti-TB.

Eficiența vaccinului BCG în prevenirea formelor amenințătoare de viață ale TB la copii este de necontestat. Vaccinarea la naștere sau imediat după naștere protejează împotriva formelor diseminate de boală la copii.

Vaccinarea este cost-eficientă în urmatoarele cazuri:

  • Copii din zone în care incidența TB este de peste 20 de cazuri la 100.000 de locuitori sau 5 cazuri de tuberculoză pozitivă la microscopie la 100.000 de locuitori pe an
  • Copii de vârsta școlară din zone cu risc crescut, în cadrul unor programe școlare
  • Imigranți sau  personal medical din zone cu incidență scăzută a TB 

Acoperirea globală cu vaccinare BCG poate preveni peste 115.000 decese din cauza tuberculozei, în primii 15 ani de viață. De aceea OMS recomandă ca în țările cu incidență crescută a tuberculozei vaccinarea să se administreze tututor nou–născuților imediat după naștere, o singura doză de BCG, ca parte a unui program național de vaccinare. In zonele cu incidență scăzută a TB vaccinarea BCG poate fi limitată pentru nou-nascuții din grupurile la risc sau copiilor mai mari, cu test cutanat la tuberculină negativ.

În ciuda recomandarilor OMS, vaccinarea BCG pare a fi arbitrară. Din 180 de țări, 154 (86%) au raportat vaccinare universală; din 26 de țări, 20 au avut un program de vaccinare BCG în trecut, iar 6 tări au raportat vaccinare selectivă pentru persoanele din grupurile la risc. In 30 de țări cu incidența TB crescută acoperirea BCG variază între 53% si 99%; 6 țări cu incidența crescută a TB au raportat o rată de vaccinare sub 80%.

În România, conform   Ghidului Metodologic de Implementare a Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei, vaccinarea BCG este indicată tuturor nou-născuților, la vârsta de 2-7 zile (dacă nu există contraindicații), înainte de externarea din maternitate și fără testare tuberculinică prealabilă. Dacă din diverse motive vaccinarea nu s-a putut efectua în maternitate, aceasta se poate realiza de către medicul pneumolog până la vârsta de 3 luni, tot fără testare la tuberculină. După aceasta vârstă, până la 4 ani, vaccinarea se va efectua cu testare prealabilă la tuberculină și scrisoare de la medicul de familie care să ateste starea de sănătate a copilului și ultimul vaccin efectuat.

Copilul HIV-pozitiv NU se vaccinează BCG, iar copilul născut din mama HIV pozitivă va fi testat HIV la 2 luni dupa naștere și se va putea vaccina BCG doar dacă testul HIV este negativ.

Contraindicațiile vaccinării BCG sunt:

  • temporare: stare febrilă, leziuni tegumentare eruptive, greutate sub 2500 g
  • permanente: infecție HIV simptomatică, imunodeficiențe congenitale, leucemii, limfoame, neoplazii, tratamente cu alkilanti, antimetabolite

Dacă sănatatea este un drept al omului, acest drept se poate realiza doar dacă guvernele vor asigura serviciile necesare pentru un sistem de sanatate echitabil pentru toate sectoarele societații.Neglijarea inițiativei END-TB a OMS nu mai poate fi acceptată. Țările nu pot abandona vaccinarea BCG. OMS trebuie sa joace un rol activ în ghidarea acestor țări pentru a dezvolta politici de vaccinare BCG.