Întâlnirea cu asistenții medicali comunitari și autoritățile partenere din județul Buzău

Înaintea demarării activităților caravanei Screening TB

IUNIE 2022

Zilele acestea am participat la împreună cu partenerii noștrii din proiect, Fundația Centrul pentru Politici și Servicii în Sănătate – CPSS la întâlnirea  asistenților medicali comunitari din județul Buzău. Sunt partenerii noștri de nadejde fără de care munca nostră în comunitățile rurale ar fi mult mai dificilă. Rolul acestor oameni în comutitate este esențial, practic ei sunt cei care știu cine, ce probleme medicale are; care și unde e nevoia de intervenție. Sunt profesioniști  esențiali în sănătatea comunităților rurale și nu numai, fapt dovedit de susținerea din partea autorităților județene prezente, prefectul județului Buzău, Daniel Marian Țiclea, director executiv DSP Buzau, Ungureanu Cristina si Camelia Apostol – Coordonator AMC Buzau.

Sunt aproape 4 ani de când echipajele caravanelor Screening Tb străbat România pentru depistarea activă a tuberculozei. Mini-cabinete de radiografie pulmonară dotate cu aparatură și sisteme de inteligență artificială fac posibilă depistarea tuberculozei direct in comunitățile rurale, la un pas de casa locanicilor fără să mai fie nevoie de deplasare la spital.

Facem prin intermediul proiectului POCU/4.9/225/117426 “Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”  în cofinanțare din fonduri europene și fonduri ale  statului roman.

Din 4 iulie 2022 caravana Screening TB va incepe activitatea și in județul Buzău lucru anunțat la această întâlnire  de managerul de proiect Dragoș Dendrino, impreună cu dr. Ioana Dărămuș responsabilul pentru acest proiect din partea CPSS.

Proiectul Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”   vizează comunități rurale cu access dificil la servicii medicale din toate județele României, populația fără adăpost, consumatoare de droguri injectabile  din marile orașe precum și persoanele private de libertate din penitenciare. Activitatea noastră, oricât de importantă este având în vedere că România ocupă locul I în UE când vorbim despre incidența tuberculozei, cu cel mai mare număr de bolnavi depistați; nu ar fi posibilă fără sprijinul și colaborarea asistenților medicali comunitari. Vă mulțumim pentru colaborare și munca în echipă pentru depistarea activă a tuberculozei!